|
|
Teatrul Tineretului METROPOLIS
Nº One
de Carmen Vioreanu
|
| Raul „Ra” | | Alexandru Secăreanu | | Viorel „Vio” | | Andrei Şerban | | Sebastian „Sebi” | | Alexandru Ceplinschi | | Patrick „Pa” | | Paul Dunca |
|
regia şi scenografia
|
|
Carmen Vioreanu
|
|
coregrafie şi consiliere costume
|
|
Paul Dunca
|
|
compozitorii melodiei „Ooooo”
|
|
Horaţiu Iliescu şi Adrian Ştefan
|
|
imagine şi montaj video
|
|
Ivo Baru
|
|
coloana sonoră
|
|
Carmen Vioreanu
|
data premierei: 12 noiembrie 2006
durata spectacolului: 1 h 40 min fără pauză
Clar că educaţia nu s-a numărat niciodată printre priorităţile lor. Ştiu că nu au deloc voce, dar nu e nici un impediment. Au 20 de ani şi se vor cu toţii staruri disco. Nici unul dintre cei patru nu concepe că ar putea merge la muncă. Toţi vor s-o ardă staruri. Dacă realismul presupune o piesă care constată moravurile epocii, decupează felii din cotidianul clasei investigate şi îşi adecvează limbajul la categoria socială prezentă pe scenă, atunci No One de Carmen Vioreanu, în regia aceleiaşi, e o piesă curat realistă.
Spectacolul este, hotărât, o reuşită.
Cristina Rusiecki, Adevărul literar şi artistic, iulie 2006
Subiectul piesei No One scrisă şi regizată de Carmen Vioreanu, e decupat din actualitatea imediată şi tratat cu un umor foarte trendy. Despre o generaţie în curs de americanizare – nu numai prin împrumutul excesiv de replici şi sintagme – dar şi prin aplecarea spre o superficialitate periculoasă, care îi determină să se rezume la a avea vise imposibile, în loc să depună eforturi pentru un succes personalizat în funcţie de posibilităţi.
Plecând de la un caz particular, autoarea Carmen Vioreanu analizează cu mijloace moderne, dinamice şi surprinzătoare – film, videoclip (realizate de Darie Alexandru) şi karaoke – un model de succes care se dovedeşte gol pe dinăuntru şi periculos pentru fraierii care se lasă amăgiţi de el.
Cristina Modreanu, Gândul, iulie 2006
Carmen Vioreanu departajează cu precizie tipologiile celor patru eroi, le sugerează biografiile invocand relaţiiile de familie pentru a le consolida caracterizarea, viziunea sa asupra propriei piese fiind admirabilă. Îmbină teatrul cu proiecţia, foloseşte dibaci spaţiul pe care îl are la dispoziţie, ritmează acţiunea şi lucrează strălucit cu actorii.
Ileana Lucaciu, Timpul Liber, iulie 2006
Paradoxal, cu o situaţie măruntă de viaţă, aparent lipsită de orice relevanţă,
Carmen Vioreanu portretizează o lume tarată. Limbajul personajelor e frust, făcut din cuvinte colorate, de zi cu zi, luate de peste tot, de pe stradă, de la magazin, din pub. Dacă No One are un avantaj incontestabil e priza la realitate.
Cristina Rusiecki, Time Out Bucureşti, februarie 2007
|
|
|
