TELEFONU', OMLETA şi TELEVIZORU' <br> A PHONE, AN OMLETTE AND A TV SET

    Cine spune poveşti? De obicei un pierde-vară, unul care nu ştie să facă nimic, un palavragiu. Omul serios, tace şi face. Ba chiar se încruntă când vremea se pierde cu prostii. Vremea trebuie umplută cu acţiuni, de pildă strângerea de bunuri. Chestia de neînţeles este că, după o vreme, moare. Moare şi omul şi palavragiul. Însăşi marea născocire, democraţia, se bazează pe o pălăvrăgeală fără capete. Altminteri cum să ţâşnească scânteia adevărului? Şi adevărul ne e drag nouă la fel de mult ca minciuna.
    Despre ce mai povestesc oamenii astăzi? Despre mâncare, călătorii, sănătate şi despre ei înşişi. Şi nu se mai cheamă poveşti, se cheamă ficţiuni.
    Şi nu-i mai zice pălăvrăgeală, îi zice comunicare.
    Drept e că nu prea se mai povesteşte. Se comentează.

Alexandru Dabija

Basmele şi personajele din spectacolul de la Rm.Vâlcea, te aruncă-n propria ta lume, ca la o reîntâlnire, târzie şi stângace la început, a unei familii destrămate de multă vreme. Un neam risipit din care faci parte, adunat într-un sfârşit, la ce ştie el mai bine şi mai bine. Vorbitul. Povestitul. Trăitul prin poveşti. Abandonarea în fantezie, desprinderea din lumea asta şi hălăduitul pe coclaurii scornelilor. Fascinant e că tocmai pe coclaurii ăştia te întâlneşti şi cu alte neamuri. Cu toate neamurile. Pentru că povestea ne ţine la toţi de cald, povestea ne îmbracă, povestea ne alungă frica, povestea e singura formă de a plesni după ceafă, măcar o dată, Timpul.
Alexandru Dabija şi actorii de la Teatrul Anton Pann au izbutit o formă de…adevărăciune.[…] Spectacolul lui Alexandru Dabija şi al actorilor de la Vâlcea, e un giuvaer rar, şlefuit aievea, cu plină măiestrie. El are şi aşezarea serioasă a unui lucru bine ţinut în încheieturi, dar şi jocul şăgalnic de lumini al pietrei preţioase care a născut deja o poveste vie, cu final încă deschis: Moldoveanul şi Oltenii. Ce dream-team de povestitori mai tari cunoaşteţi?

Cătălin Ştefănescu, Man.In.Fest, nr. 2-3 / 2006