|
|
TEATRUL MAGHIAR DE STAT, CLUJ
AZ ELVESZETT LEVÉL
O SCRISOARE PIERDUTĂ
A LOST LETTER de I.L. Caragiale
traducerea Seprődi Kiss Attila
|
| Ştefan Tipătescu | | Skovrán Tünde | | Agamiţă Dandanache | | Kántor Melinda | | Zaharia Trahanache | | Kali Andrea | | Tache Farfuridi | | Panek Kati | | Brînzovenescu | | Albert Csilla | | Nae Caţavencu | | Péter Hilda | | Ionescu | | Vindis Andrea | | Popescu | | M. Fodor Edina | | Ghiţă Pristanda | | Laczó Júlia | | Femeie în vârstă | | Albert Júlia | | Popa Pripici | | Kató Emőke | | Zoe Trahanache | | Bács Miklós | | Fecior | | Mányoki Bence | | Cetăţean Turmentat | | Boldizsár Emőke | | Corifeu | | Györgyjakab Enikő | | corul cetăţenilor turmentaţi | | Halmen Krisztina, Bíró Eszter, Benedek Ágnes | | fracţiunea Farfuridi | | Vajna Noémi, Pethő Anikó, Nagy Eszter, Kovács Tímea Aletta, Domokos Erika | | fracţiunea Caţavencu | | Máthé Annamária, Bándi Johanna, Varga Andrea |
|
regia
|
|
Tompa Gábor
|
|
decor
|
|
T. Th. Ciupe
|
|
costume
|
|
Carmencita Brojboiu
|
|
coregrafia
|
|
Vava Ştefănescu
|
data premierei: 8 ianuarie 2006 durata spectacolului: 3h cu pauză
spectacol în limba maghiară supratitrat în limba română
Într-o lume în care sexele sunt interşanjabile în aproape toate situaţiile imaginabile, binecunoscuta piesă a lui Caragiale rămâne la fel de actuală prin această schimbare, ba mai mult, spectacolul se îmbogăţeşte cu neaşteptate surse de umor. Montarea lui Gábor Tompa de la Teatrul Maghiar din Cluj nu coboară, din fericire, la nivelul anecdotei, alegerea lui de a alcătui o distribuţie feminină a ţintit către performanţa eliberării de orice determinare legată de sex a personajelor caragialiene...
O critică a sistemului politic tradiţionalist, dar şi, implicit, a corectitudinii politice deformatoare a relaţiilor dintre oameni, spectacolul Teatrului Maghiar din Cluj reconfirmă în mod neaşteptat actualitatea lui Caragiale.
Cristina Modreanu, Gândul, 31 ianuarie 2006
Ceea ce reuşeşte să aducă spectacolul lui Tompa în lumea prăfuită a montărilor caragialiene e un aer de prospeţime, de actualitate, de viu. Căci prin reşaparea pe trupuri feminine a psihologiilor, identităţilor şi frazeologiilor din O scrisoare pierdută, ele capătă o realitate pierdută prin desele vizite de complezenţă, se dezinhibează până la a lua sens. Şi până la a provoca adânci meditaţii – atunci când e cazul – asupra modelului ce încă mişcă, în viaţă şi actual, printre noi. Ceea ce, dacă stăm să ne gîndim, face Tompa în mai toate spectacolele sale. Daca e cineva, pe lumea teatrului românesc, care să fi făcut din absurd un crez, o vocaţie artistică, care să fi dat carnalitate unei, de cele mai multe ori, marote culturale erodate în ultimii douăzeci de ani prin suprauzitare, atunci acela e Gábor Tompa. În ce priveşte feţele mutabile ale absurdului nostru cotidian, el îi e maestrul imbatabil. Şi când îi iese până la capăt, şi când nu.
Iulia Popovici, Observator Cultural, nr. 306. 2-8 februarie 2006
În privinţa jocului actoricesc, dacă e să fac un top, în primul şi în primul rând o numesc pe Kali Andrea (Trahanache) şi îi dau nota maximă. Atentă la cel mai mic amănunt, Kali Andrea este atît de convingătoare, încât pur şi simplu te obligă la ieşire, să murmuri pe ungureşte ...aveţi puţintică răbdare. Apoi Panek Kati şi Albert Csilla (Farfuridi, Brânzovenescu), sînt de-un caraghioslâc debordant, formând un duo perfect sudat în tâmpenie şi stupiditate agresivă.
Radu Ţuculescu, Tribuna, 1–15 februarie 2006
Să nu ezităm să spunem că teatrul adevărat vorbeşte despre aici şi acum, dar fireşte, nu în sensul imitării, ci a recreării elementelor – iar spectacolul lui Gábor Tompa este însemnat în fiecare moment al său. Grupul de actori este coerent, unic şi perfect.
Demény Péter, A hét, 30 ianuarie 2006
|






|
|