|
||||
 |
||||
|
||||
|
|
|
||
|
|
Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu de Matei Vişniec 
Editura Paralela 45
Colecţia Biblioteca Românească Preţ 12 RON Ce este o piesă scurtă? Iată o întrebare pe care mi-o pun de mulţi ani, de peste 35 de ani, de cînd scriu, de fapt, piese de teatru, iar unele ies scurte. O piesă scurtă este de fapt un copil care decide la un moment dat că nu mai vrea să crească. El poate decide acest lucru la trei ani, la patru ani, la şapte ani, chiar la unsprezece ani, în orice caz, înainte de a ieşi din copilărie... Toată potenţialitatea sa de viaţă rămîne intactă, se poate ghici în el un întreg destin, numai că el rămîne... mic. Întotdeauna am considerat că scriitorul este de fapt cineva care lucrează cu un material viu, acest material viu fiind textul. Iar textul, fiind viu, are legile sale. O dată lansat, o dată stîrnite energiile sale lăuntrice, tu, ca scriitor, nu mai poţi face chiar ce vrei. Textul începe să-ţi dicteze el anumite direcţii, îţi impune voinţa sa interioară. De multe ori mi s-a întîmplat, scriind o piesă, să descopăr cu stupoare că un personaj pe care îl doream secundar începe să-şi facă din ce în ce mai mult loc, să crească şi să ia locul personajelor care în mintea mea erau principale. Există, de altfel, în fiecare piesă, o luptă între personajele principale, cele secundare şi cele fulgurante. Ca în orice spaţiu de viaţă, deci şi în universul textului, lupta pentru supravieţuire şi afirmare este atroce... Pe de altă parte, un embrion de poveste, o situaţie dramatică abia schiţată începe, de la primele replici uneori, să-şi prefigureze volumul, dimensiunea. Simt atunci că piesa respectivă va fi scurtă pentru că are o capacitate limitată de creştere... Dincolo de un anumit punct, dacă aş încerca să o mai dezvolt, n-aş face decît să trag de text ca de o gumă de mestecat... şi nu se face. Pînă la urmă, reuşita mea în calitate de dramaturg, este de a nu scrie, de a nu încărca în mod forţat un text pe care îl simt de la început că vrea să se oprească la pagina patru, la pagina şapte, la pagina treisprezece. Ştiu atunci, simt ascultînd vibraţiile interioare ale textului, că n-aş face decît să provoc prăbuşirea întregului edificiu dacă aş mai adăuga un singur cuvînt. E ca şi cum n-ai şti să te opreşti cînd construieşti castele din cărţi de joc: în momentul cînd vrei cu tot dinadinsul şi împotriva naturii să mai adaugi o carte, toată arhitectura concepută cu migală se dărîmă. O piesă scurtă este un exerciţiu de captare a emoţiei dintr-o singură mişcare, un joc stilistic în care îţi propui să obţii maximum de efecte cu minimum de mijloace. O piesă scurtă mai este o probă de prestidigitaţie în care timpul şi emoţia se află într-un raport invers proporţional. Şi pe bună dreptate pentru că într-un timp scurt încerci să concentrezi o încărcătură mare de emoţie. În ce mă priveşte, dorinţa de a scrie piese scurte revine în viaţa mea periodic, oarecum ca o cometă... Din cînd în cînd, din motive misterioase, simt că trebuie să scriu cîte o piesă scurtă. Derivînd fără încetare pe oceanul literaturii, am uneori senzaţia că tocmai plutesc pe deasupra unor zăcăminte de scoici dintre care unele conţin mici perle. Şi atunci procedez la fel precum căutătorii de perle, plonjez în apele nu tocmai transparente ale oceanului de idei şi cuvinte pentru a încerca să aduc la suprafaţă o mică lacrimă de sidef, dintre acelea care intră în categoria bijuteriilor. Perlele sunt însă rare, trebuie să plonjez de sute de ori ca să aduc la suprafaţă, din cînd în cînd, cîte una. Matei Vişniec De acelaşi autor la Editura Paralela 45 - ORAŞUL CU UN SINGUR LOCUITOR (antologie de poezie) 2005 - MANSARDĂ LA PARIS CU VEDERE SPRE MOARTE (teatru) 2005 - OMUL CU O SINGURĂ ARIPĂ (teatru) 2006 - ISTORIA COMUNISMULUI POVESTITĂ PENTRU BOLNAVII MINTAL (teatru) 2007 Alte apariţii editoriale în România - PĂIANJENUL ÎN RANĂ (teatru), Editura Cartea Românească, 2007 - GROAPA DIN TAVAN (teatru), Editura Cartea Românească, 2007 - OMUL PUBELĂ. FEMEIA CA UN CÎMP DE LUPTA (teatru), Editura Cartea Românească, 2007 |
||
